Satul romanesc, copilaria multora

Sa insir cateva vorbe despre satul romanesc. O sa vedeti in continuare.

Recunosc, am deschis ochii si am inceput sa vorbesc intr-un mic satuc, cu 3000 de suflete, asezat pe malul Oltului, in umbra dealurilor acoperite de trainicii salcami. Orizontul meu era ingradit de cunoastere. Nu stiam ce exista in afara satului meu.
Ma bucuram in fiecare zi de aerul racoros si curat, de verdele naturii si de relatia ce o aveam cu vecinii. Nu constientizam pe atunci, dar faceam parte dintr-o familie cu traditie si renume. O familie mare si respectata si asta facea sa fiu iubit.
Tin minte, foarte bine cand mergeam impreuna cu bunicul meu la carat apa. Din cauza ca locuiam pe deal, izvoarele se gaseau greu. Locul de unde aduceam apa se numea, de fapt asa se numeste si acum „poiernita”. Cel putin asa am retinut eu.
Mergeam cu carul cu doi boi (Murgu- un lenes masiv, frumos si bland, Prian – rau dar iubitor). Din pacate nu imi mai amintesc cu exactitate dar parca se formare o relatie de iubire a boilor fata de bunicul meu.

Acum, merg destul de rar. Nu imi permite timpul. Orice minut petrecut in satul unde mi-am format viata este un izvor de energie. S-au schimbat multe. Oamenii sunt mai rai, agricultura este infestata de chimicale(samanta tratata, erbicid si ingrasamant), ulitele batute in picioarele goala odinioara s-au transformat in strazi, traditia se pierde.

Nu vreau sa moara satul romanesc, taranul roman nu vreau sa isi piarda interesul si traditia.

Gata, inapoi la munca.
A, era sa uit, satul se numeste Boncani, Comuna Dragoesti, Valcea, Familia Capatana.

1 COMENTARIU

  1. daca ar fi sa ne gandim numai la copilarie , am si eu o mie de sentimente si de trairi care ma incearca uneori. Am obs. insa un lucru care m-a frapat . Atunci cand eram in Bucuresti m-a contrariat faptul , observat de altfel de multe persoane ca de f.putine ori priveam cerul . Nu existau apusuri frumoase , nu existau stele noaptea , nu exista luna plina sau umbre brodate de lumina lunii.Apoi am , obs. ca primavara trece aproape neobs. Acum am tot timpul sa obs. frumusetea apusului , ma doare cand pierd frumusetea unei dimineti sau mai bine zis revarsatul zorilor ptr. ca sunt lenes , am timp sa vad crangul iarna plin de zapada , inundat de o liniste stranie sau primavara inundat de verdele crud al untisorului . Sunt atat de multe frumuseti care nu mai trec pe langa mine fara sa le trec prin suflet. Si de asta am plecat din Bucuresti si de asta spun ca merita ca la un moment dat sa te intorci si sa cauti ceva din apusul zilelor trecute.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.