…pasesc in lumina de becuri ce-ascund frumusetea pagana

Lumini galbene si aurii se aseaza peste albastrul inchis al noptii. De deaparte se aude un vuiet de mare dezlantuita cu valuri izbind neclintitele tarmuri. E glasul orasului cu miros de campie invaluita in caldurile verii. Ma strecor pe strazile inguste cu parfum de femeie. Simt cochetaria pana in varful adidasilor albi, imaculati. Aerul incins si trupuri de oameni arcuite sub povara placerii de-o seara se duc spre altarele pagane si ademenitoare.
Pasii pe vechii Lipscani imi pari grei pe caldaramul incins de arsita verii.
Ma-nvaluie lumina lampadarelor ascumse sub portaluri vechi scluptate in piatra. Siluetele oamenilor, se strecoara pe langa mine si-mi strang in lanturi de fier micul meu ambient de dincolo de suflet.
Mi-e drag sa pasesc in lumina de becuri ce-ascund frumusetea pagana sau mici handicapuri ascunse sub farduri. Si totusi, fara sa vreau, hazardul ma petrece si deodata o vad cu zambetul alb pe chipul prelung si genele negre. Intoarce alene spre mine un chip de vestala. Raman pironit in adidasii albi si pentru o clipa tresar din somnul prelung. Palmele lungi de preot franciscan, lipsite de sange si viata, mi-aluneca peste chip. Decorul il stiu , e acelasi cu albastrul din colt si rosu-n ferastra. E cald si atmosfera de club imi intra in vene.
Imi sorb cu nesat cafeaua fierbunte si tac de dragul tacerii desi dupa bar, in clubul de noapte, se tes intrigi de desfrau si mici susanele. Tarziu, cu gandul la arena ce maine imi va sta la picioare cobor pe aleea ce-mi trezeste singuratatea din mine .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.