Dumnezeu imi stie dorinta

Am avut o discutie cu cineva apropiat despre incercarile de a reusi in viata. Am fost criticat de aproape toata lumea ca inca sunt la stadiul de incercari si nu reusesc sa imi gasesc locul, sa imi iau o casa in rate si o masina de la samsari.
Mi-au fost dati ca exemplu cunoscuti care au reusit sa se stabileasca la casa lor, sa isi faca o familie, sa fie multumiti de locul lor de munca.
Eu?
Am tot povestit apropiatilor planurile mele. Am fost descurajat cu „ai tot incercat”, „mi-ai mai spus asa”, „iar incerci?”, „spune-mi cand reusesti”.
Oameni care sustineau ca imi vor binele.

Putini stiu insa ca eu m-am antrenat, m-am specializat, m-am pregatit pentru ceva ce le depaseste nivelul de intelegere, un domeniu complet strain la peste 70% din populatia Romaniei. Il vad, zic ca il inteleg dar sunt departe cu gandul.
Doar Dumnezeu stie cat am muncit, am inghitit zambetele ironice ale celor din jur, m-am zbatut, doar el stie ce stiu si eu.

Nu am ales o viata, am ales o aventura. Nu imi doresc ca atunci cand imi voi tine nepotii de mana sa ma uit la ei si sa imi aduc aminte de timpul cand eram tanar si mi-am inselat visul.

Nu imi imaginez sa ma bucur ca am un loc de munca si un venit stabil, nu ma incalzeste cu nimic ca am ce pune pe masa. Ma simt mult mai bine cand imi scot cartea de vizita din buzunar iar pe ea este tiparita sigla creatiei mele.

Nu ma opresc, voi continua sa muncesc la dorinta mea chiar de o voi face inca zece ani de aici incolo. Visul meu ramane!
Nu renunta nici tu la al tau.

Voi povesti intr-un articol viitor cum din cauza conjuncturii era sa imi distrug viata.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.