Gardul era pe mejdina…

Era o primavara din aceea cum rar se mai vede, pomii se salcam infloriti, florile de pruna isi aruncau mirosul cat colo prin livada mea, curtea era plina de flori.
Stateam in batatura si trageam lin dintr-o tigareta abia impaturita, din foi. Alaturi de mine, la sezatoare isi rumega, la lene, gramada de lucerna, calul meu Zoro.
Era bine…ne simteam bine!
Nu apuc prea bine sa imi asez palaria pe cap ca apare de dupa coltul batranei case, Floarea lu’ Costel. Era o duhoare de femeie…putea de la o posta.
„Trasca, ti-ai pus gardul si fanarul pe mesdina mea…” zicea ea tipand de colo!
Apoi, stau eu oleaca sa ma dumiresc si zic „pai cumatra, du-te si darama gardul dar baga de seama ca fanarul e al meu, loc de somn si depozit de mancare pentru Zroro. De vei incerca sa surpi ceva din el, nu vei avea trai cu mine!”
Si se isca un scandal frate cu dihorul mort, ingropat in gradina din spatele casei.
Nu dau sa zic doua-trei injuraturi de dulce asteia a lu’ costel ca apare si mandra mea cu o falca in cer si una in pamant. Se uita la mine ca de parca nu ma cunostea.
Si zice „Ma Floare, mergi la tine in curte ca pun vatraiul pe curul tau. Sa nu spui ca nu te-am anuntat. Trasca ia ciocanul, ranga si cateva cuie si muta gardul ala un pas mai spre Costel. Sa nu mai zica muierea lui ca e pe mejdina. Asa o sa-i cer sa-mi multumeasca pentru ca le-am facut gard.”
Mancarea e buna, curatenie in batatura e, casa miroase a gutui. N-am avut decat sa dau ascultare celor cerute de muiere si sa ma apuc de treaba.
Mi-am pus o litra de rachiu din ala bun la umbra sa am de viteza cand ma lasa pofta, mi-am tras calul langa mine si m-am apucat. Mi-i mai mare dragul sa lucrez cand imi stiu calul langa mine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.