…cand cantecul ma ademeneste sa merg mai departe

Privesc umbrele printe licariri de lumina ce-mi strivesc bietii ochi obositi de crispatele zile si nopti nedormite.
Ma las , tot mai des ademenit de zborul nesfarsit al norilor plutitori si nemangaiati decat de rafalele vantului , de razele , de aur ale rasaritului sau de rosul purpuriu al apusului.
Ghicesc tristeti ascunse in cotloanele sufletului la tot ce mi-aduce aminte de cantecul pamantului stropit de lacrimile ploii pe tarana din drum , pe negrul asfalt dintre mormanele de blocuri de otel si beton.
Degeaba ma ascund de iubirile inmormantate adanc intre lespezi de granit vinetiu. Flori albe si rosii rasar printre crapaturile daltuite de timp.
Ma intreb mereu: unde sunt visele bantuite de cantece vechi de chitara?
Unde mi-e zborul nesfarsit de ganduri si vise spre tarmuri deschise pe albe zari si nesfarsite?
Raman, mic pom verde pe coaste de deal, la margine de drum batut de albe fecioare desculte. Raman mic pustnic increzator in speranta razei ce mangaie icoana din chilia alba cu miros de muscate.
Sunt zborul, sunt dragul de calator ce isi umfla narile cu mirosul nesfarit al zarilor albastre.
Si ce daca unii spun ca n-am nimic, cand cantecul ma ademeneste sa merg mai departe pe drumul presarat cu cioburi de vise neamplinite, aruncate de invinsii de la Termopile?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.