Am inceput de demult dar pornesc acum

E 10:15 dimineata, ma ustura deja ochii, ma simt ametit si obosit. Vad poze cu oameni care se distreaza, vad zambete si tipete de bucurie.
M-am pus sa dorm aseara ala 1:20. Nu mai puteam tine ochii deschisi chiar daca lumina monitoarelor ma forta sa imi fixez privirea intr-un pixel.
Ies de la munca ametit, merg la sala obosit, ajung acasa sictirit.
Imi deschid berea cu lamaie si ma pun pe canapea. Privesc in gol timp de 10 minute, apoi ma pun din nou la munca.
3 telefoane, 4 mailuri…toata lumea vrea atentie, toti vor ca ei sa fie pe primul loc.
Incerc sa multumesc pe toata lumea gandindu-ma ca la un moment dat ma voi descotorosi de toate aceste persoane care au stiut doar sa profite.
Ziua nu este destul de lunga iar corpul meu nu este destul de rezistent. Nu reusesc mai mult de atat chiar daca in fiecare zi imi fortez limitele.

Aud des: „munceste mai putin!” dar la fel de des aud si „tu nu ai nimic”.
Secretul?
Ceva din trecut m-a motivat atat de rau incat chiar de ar fi sa cad in genunchi de oboseala nu ma voi da batut, imi voi trage picioarele dupa mine pana la acea linie.
Am deja o luna in care fiecare zi incepe la ora 8 si se incheie pe la ora 1. Am deja un laptop care a cedat presiunii.
Doua monitoare nu ma mai ajuta, am nevoie de mai mult spatiu.

Nu ma plang. Ma laud!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.